Politica şi angajamentul Directorului General în domeniul calităţii

Motto: Noi vă oferim plusvaloare

Prin furnizarea unor echipamente şi produse medicale performante, inclusiv prin acordarea de consultanţă în alegerea acestora, dorim să contribuim la modernizarea şi îmbunătăţirea serviciilor medicale.

Pentru a îndeplini acest deziderat, sunt necesare:

·       Produse şi echipamente medicale certificate în Uniunea Europeana, servicii de consultanţa şi întreţinere pentru produsele comercializate, care să aducă reale beneficii şi implicit, satisfacţie clienţilor, dar care să respecte cerinţele legale şi alte cerinţe referitoare la domeniul medical;

·       O foarte bună comunicare cu clienţii, astfel încât oferta să fie cât mai apropiată de cerinţele şi aşteptările acestora;

·       Personal specializat, care să poată susţine servicii de înaltă calitate.

Pentru a pune în practică această politică au fost stabilite următoarele obiective strategice, în ceea ce priveşte calitatea:

1.    Menţinerea şi îmbunătăţirea continuă, a sistemului de management al calităţii, în conformitate cu cerinţele standardului ISO 9001:2000;

2.    Ridicarea continuă, a nivelului de instruire şi competenţă al personalului;

3.    Consolidarea permanentă, a imaginii organizaţiei noastre pe piaţa concurenţială;

4.    Dezvoltarea unor relaţii reciproc-avantajoase atât cu clienţii, cât şi cu furnizorii noştri.
Atingerea obiectivelor de mai sus se va face prin angajamentul meu, ca Director General, de a îmbunătăţi continuu eficacitatea sistemul de management al calităţii, de a asigura satisfacerea tuturor cerinţelor, de a asigura cadrul legal, competenţele, resursele materiale şi financiare, infrastructura de ultimă generaţie, mediul de lucru adecvat, instruirea planificată, conştientizarea şi motivarea tuturor salariaţilor.

De asemenea, mă angajez să analizez anual această politică,  să o modific sau să o adaptez continuu afacerii noastre, cât şi să o comunic în cadrul organizaţiei şi să mă asigur că ea este înţeleasă de toţi salariaţii noştri.

Pentru transpunerea în practică a acestor angajamente o numesc ca Reprezentant al Managementului pentru calitate pe D-ra Andra STOICULESCU, care are toate responsabilităţile şi autoritatea prevăzute în standardul ISO 9001:2000.

Prin prezentul document punem la dispoziţia tuturor părţilor interesate politica noastră în ceea ce priveşte sistemul de management al calităţii din organizaţia noastră.

Această politică stă la baza obiectivelor specifice funcţiilor relevante, pe care le monitorizăm, le evaluăm şi le îmbunătăţim continuu.

Fiecare angajat al organizaţiei noastre are datoria să acţioneze la nivelul său în spiritul acestei politici.

 

Cecilia COVRIG

Director General

30.07.2008